Când mă gândesc la faptul că aş vrea să rezum 3 săptămâni într-o scriere scurtă, pare că parcă nu merită să spui un pic din aia, un pic din aia s.a.m.d. Dar lucrurile esențiale, pe scurt, stau cam aşa: a fost o vineri în care priveam twitter-ul, unde îmi apare hashtag-ul #prinsibiulmeu – neparticipând până acuma la un astfel de eveniment, m-am băgat în seamă că vreau să vin şi eu. Decizie spontană (altfel nu merge) bagajul pe motor şi hai la Sibiu.

Pentru că nu aş fi eu dacă nu aş avea peripeţii pe drum, mi s-a ars becul la far, deci la intrarea pe Valea Oltului opresc în benzinărie să îl schimb. Ca să nu mai zic că m-a plouat. În total mi-am îmbrăcat şi dezbrăcat costumul de ploaie de 2 ori (adica 20 de minute pierdute) Dar! Ajung în Sibiu, teafăr şi înainte de asfinţit. Mă întalnesc cu Tudor şi restul găştii #prinsibiulmeu (oameni foarte dragi mie). A urmat o seară foarte faină! Nu ştiu, Sibiul e frumos ziua, dar după părerea mea este fermecător noaptea. Ziua următoare, întâlnirea în piaţă şi colindatul străzilor. Răzvan,  cred eu, ştie fiecare colţişor al Sibiului, ce a fost, cum a fost – omul e o enciclopedie umblătoare a acestui oraş, iar dacă vrei să vezi tot ce există în Sibiu, el e omul tău. Acuma partea haioasă: stăm în grup, Răzvan povesteşte, iar la un moment dat sună un telefon. Ma uit in jur, întrebându-mă cine naiba nu răspunde la telefon… ca să-mi dau seama că de fapt era telefonul meu… (mi-am pierdut telefonul cu 2 zile înainte şi nu eram obişnuit cu soneria :) )

În mijlocul zilei, dupa un ospăţ foarte bun, plec spre Cluj, pe urmă spre Carei. Evident… m-am rătăcit un pic la ieşirea din Zalău şi aşa am făcut cu 40 de km în plus! Dar parcă e mai haios când se întămplă aşa. O sâmbătă în care am ascultat o formaţie ungurească pe nume AB/CD, o “copie” a AC/DC care chiar a cântat foarte bine. Duminică plec acasă la Nădlac, pe urmă spre Timişoara, iar luni o iau spre Bratislava, unde  – pe autostrada din Ungaria – sora mea mă prinde din urmă :) (ea mergea în Germania). După Bratislava, înapoi la Nădlac şi Timişoara din nou.

La intrare in Slovacia

Sâmbătă dimineaţa la 8 plec spre Odorheiul Secuiesc. Opresc la ieşirea din Lugoj pe E673, alimentez motocicleta… aici începe “peripeţia”. Savurez o cafea, verific ca bagajul să fie strâns, ii strâng legăturile mai mult, ca să ţină rucsacul. E… legăturile au ţinut până după Făget. La un moment dat, aud un sunet și-mi dau seama că s-a rupt chinga cu care era legat rucsacul. Din start mi-am spus că nu e de bine. Parchez motocicleta şi o iau la fugă să-mi recuperez bagajul, nu aveam nici o idee unde a căzut. Un nene cu o română stalcită de tot opreşte lângă mine şi spune: vezi că ţi-a căzut un pic mai sus…  Un pic mai sus nu ştiam ce înseamnă, aşa că am luat-o la pas 6 km cât era până în Făget. Din şanţ în buruieni de 1m şi tot aşa ca să-mi caut rucsacul, atât pe o parte a drumul cât şi pe cealaltă. Era cam 10 dimineata când am început căutarea şi aproape 5 după-amiază când am pierdut orice speranţă de a-l mai găsi… Deci am plecat fără bagaj, mai departe, spre Odorhei. În rucsac aveam toate hainele (vorba aceea: ce-i pe mine e şi în dulap) şi laptop-ul… În laptop aveam doar: toate pozele din ultimii 3 ani, parolele la tot… idei, schiţe, proiecte în curs… Şi evident, toate pozele şi filmările de la cupluta… Acuma doar Inji mai are absolut tot materialul. De nu le avea nici el, totul ar fi fost pierdut… Se poate spune că am pierdut o parte din mine, literalmente, dar mă bucur că atunci când chinga s-a rupt  nu am păţit-o eu mai rău. Să mă fi dat peste cap, sau să fi căzut etc… Şi aici este ultima poză cu bagajul la benzinăria din Lugoj unde îmi savuram cafeaua.

Lăsând asta la o parte, am ales să mă detașez un pic de la tot acest drum şi plec în Vamă pentru câteva zile. Norocul meu este că TheWizards.ro au ales să mă ajute şi de data aceasta, iar acuma am un laptop provizoriu pe care să-mi fac munca, asta până când îmi cumpăr unul nou. Dupa 6 zile de Vamă şi peste 3.200 de km parcurşi în total, am ales să mă întorc la muncă cu forţe proaspete. Aşa că, de te intalneşti cu mine şi am prea multă energie, înseamnă că sunt pe val şi am poftă de muncă şi de viaţă. Regret că mi-am pierdut rucsacul, dar poate trebuia să dau anumite lucruri uitarii. Aşa au trecut 3 săptămani şi acesta a fost traseul meu.


Comments

© Copyright Ivo Bobal. All Rights Reserved.