De regula, ziua de duminica este una in care cu totii stam in casa, luam masa in familie sau practicam obiceiurile noastre, oricare ar fi ele, pentru ca duminica. Stii, duminica este ziua aceea cand fie te intorci din concediu sau o escapada la munte sau mare (depinde de anotimp), fie stai toata ziua cu ochii in televizor urmarind programe si emisiuni de 2 lei s.a.m.d. La mine, duminica trecuta insemna plecarea la editia 2014 a taberei #schiem. Patru, respectiv 5 pasageri de seama, o masina incarcata cu tonele de bagaje, am plecat spre Arena Platos din Paltinis, jud. Sibiu. La un moment dat, asa se statea in spate. (de la stanga la dreapta, Nihasa, eu si Toma)

pe drum

Ajunsi la HoheRinne, locul de cazare, nu ma asteptam ca intr-un loc unde se termina un drum judetean, 106A, sa gasesc asa conditii de cazare. Camere frumoase, spa, sauna, piscina si jacuzzi. Va dati seama ce bine era sa stai in jacuzzi dupa o zi de partie, nu? Sa nu mai zic de sauna :D Asa mi-am petrecut eu o saptamana in care am evitat sa raspund la telefon. Mic dejun copios, partie, masa, partie, masa, jacuzi, spa si un poker decent cu baietii seara. O fi rau? :D

Am sa mai trec pe aici in vara cu motocicleta, peisaje sunt superbe! Uite doua poze de la Vlad.

VLD_8231

VLD_8240

Revenind la partie, eu recunosc ca in urma cu ceva ani, cand mi-am pus pentru prima data placa in picioare, mi-au trebuit 40 de minute ca sa-mi fac curaj sa ma ridic si sa cobor partia. M-am imbarbatat abia dupa ce un copil de vreo 12 ani a trecut pe langa mine fulger, pe placa… Atunci mi-am spus ca trebuie sa o fac si eu, iar intr-un final am coborat partia cu multe multe cazaturi. Prost am fost :) Prost am fost pentru ca, ajuns luni dimineata la Arena Platos, am luat cursurile de mers pe placa de la zero. Cum sa stai pe placa, cum sa te intorci, cum sa urci, ridici, cazi etc. Dupa jumatate de zi de explicatii primite de la Razvan, mi-am dat seama unde gresesc si ce gresesc. In gandul meu era ideea ca mainile in fata le tin doar incepatorii… no, am zis ca prost am fost :)

Lectiile lui Razvan (instructorul) (langa mine in poza) in timp au dat roade zic eu, dovada sunt pozele de la Vlad. Tare fain este sa sari! :D

Poza nr.1 – I am ready!

poza6

Poza nr.2 – Let’s do this

poza1

Poza nr.3 – Hop!

poza2

Poza nr.4 – sa incerc din nou!

poza3

Poza nr.5 – Hop mai sus!

poza4

Poza nr.6 – Aterizarea fara cazatura

poza5

O saptamana a trecut foarte repede, iar zicala “timpul zboara atunci cand te simti bine” s-a adeverit din nou. Ma voi mai intoarce la Arena Platos? Evident ca da! Mai ales atunci cand imi voi dori sa trec la nivelul urmator in ceea ce priveste coboratul partiei cu placa. Mai am foarte multe de invatat si imi doresc sa fac odata si traseul de “fun park” de pe Arena Platos. Este un loc perfect unde sa inveti sa te dai pe placa sau pe ski. Nu este usor, asa cum spune si cel care mi-a fost coleg de camera timp de o saptamana, Adi. Concluzia mea finala despre Arena Platos: daca nu stii sa te dai pe placa sau ski dar iti doresti sa inveti, parerea mea este ca trebuie sa o faci aici. Lungimea partiei este mica, ceea ce iti garanteaza o partie mai libera, iar preturile sunt foarte bune dupa parerea mea. In aceeasi saptamana cu noi, mai era un cuplu care spunea ca o saptamana cu skipass, instructor si cazare i-a costat 100 de euro de persoana si zic eu ca este un pret foarte bun.

Atat pentru astazi, in urmatorul articol va fi si un clip de scurt metraj si un review la aplicatia irewind de la Orange. Pana atunci, nu va irositi duminicile ;)

#schiem – tabăra de schi pentru bloggeri – este un eveniment organizat de Arena Platoș cu susținerea Orange. Parteneri: Hohe RinneHappy Tour și Buonavista


Comments

Leave a Comment

© Copyright Ivo Bobal. All Rights Reserved.