A mai trecut un an! În loc să devenim nostalgici, atât eu, cât și echipa “mea” de pirați, am ales sa “încingem” o horă! Nu va faceți griji, nu plecăm din locație pe ritmuri de conga, sau mai știu eu ce alt meniaito (sau cum se scrie) Nu, noi mergem frumos acolo, cotropim farfuriile și paharele, iar după ospâț… Vedem noi.

Acuma, după cum știți, eu sunt un căpitan mai blând. De ce sunt căpitan? Păi știți, in 2011… (Nu a trecut chiar așa de mult timp) am fost cu pluta, la propriu (remember cupluta.ro) Și no, drept urmare, fiind singurul care are experiența văslei, am fost numit in funcția aceasta. De ce sunt blând? Pentru că nu am papagal. De aia!

Totuși, pentru că eu nu am sa fiu prezent la spargerea lui 13 ghinion, pentru că nu apuc să-l privesc in ochi și sa-i zic cateva, trebuie să aleg un fel de căpitan interimar, sa-i zicem. Partea faină este că el va afla că este căpitanul, doar dacă va citi aceste rânduri, altfel va fi pus în fața faptului împlinit. Yesteee! Deci, domnule Andrei Cismaru, te rog să ridici paloșul, pardon, paharul și sa-i ghidezi pe acești vrednici, până la întoarcerea mea.

Dar ca sa fie totul complet, v-am pregătit și ceva surprize. De ce? Păi pentru ca eu nu sunt acolo. De aia! Na!

Captain-Muahahaha

Da, surprizele le veți afla acolo, ca să fiu și mai malefic. Muahahaha. Păziți-vă spatele și nu rămaneți fără Rom! 13 ani de Harbour in p-ța Amzei, înseamnă că trebuie sa trageti tare.


Comments

Leave a Comment

© Copyright Ivo Bobal. All Rights Reserved.